Noi dispozitii privind contractele incheiate intre consumatori si profesionisti

Conform  OUG nr. 34/2014 privind drepturile consumatorilor in cadrul contractelor incheiate cu profesionistii, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative, publicata in Monitorul Oficial din 11 iunie 2014,  consumatorii au avea dreptul de a se retrage in termen de 14 zile calendaristice din anumite contracte incheiate cu profesionistii, in mod gratuit, fara a-si justifica decizia, reglementarea aplicandu-se contractelor incheiate dupa data intrarii in vigoare. Documentul transpune in legislatia nationala prevederile europene, reglementand contractele incheiate in afara spatiilor comerciale si contractele la distanta, precizand informatiile obligatorii ce trebuie oferite consumatorilor in stadiul precontractual, definind conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca fiecare tip de contract si stipuland un termen unic de retragere pentru consumatori din contractele incheiate la distanta si al celor negociate in afara spatiilor comerciale. Astfel, consumatorul va beneficia de o perioada de 14 zile calendaristice pentru a se retrage dintr-un contract la distanta sau dintr-un contract in afara spatiilor comerciale, fara a trebui sa isi justifice decizia de retragere si fara a suporta alte costuri.