24 January 2011
Până la 25 ianuarie inclusiv contribuabilii trebuie să comunice unităţii fiscale în a cărei evidenţă sunt înregistraţi ca plătitori de impozite şi taxe pro-rata provizorie care va fi aplicată în anul 2011 la determinarea taxei pe valoarea adăugată deductibile, precum şi modul de determinare a acesteia
Până la 25 ianuarie inclusiv contribuabilii trebuie să comunice unităţii fiscale în a cărei evidenţă sunt înregistraţi ca plătitori de impozite şi taxe pro-rata provizorie care va fi aplicată în anul 2011 la determinarea taxei pe valoarea adăugată deductibile, precum şi modul de determinare a acesteia. Pro-rata aplicabilă provizoriu pentru un an este pro-rata definitivă, determinată pentru anul precedent sau pro-rata estimată pe baza operaţiunilor prevăzute a fi realizate în anul calendaristic curent- in cazul persoanelor impozabile pentru care ponderea operaţiunilor cu drept de deducere în totalul operaţiunilor se modifică în anul curent faţă de anul precedent.
Obligatia revine persoanelor impozabile înregistrate în scopuri de TVA care au efectuat achiziţii pentru care nu se cunoaşte destinaţia (dacă vor fi utilizate pentru realizarea de operaţiuni care dau drept de deducere sau pentru operaţiuni care nu dau drept de deducere) ori pentru achizitii pentru care nu se poate determina proporţia în care sunt sau vor fi utilizate pentru operaţiuni care dau drept de deducere sau care nu dau drept de deducere. În cazul unei persoane impozabile nou-înregistrate, pro-rata aplicabilă provizoriu este cea estimată pe baza operaţiunilor preconizate a fi realizate în timpul anului curent, care trebuie comunicată cel mai târziu până la data la care trebuie depus primul decont de TVA