Aprobarea formularul170
15 November 2011
Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 3.395/2011 pentru aprobarea modelului şi conţinutului formularului 170 „Declaraţie inventar privind contribuţiile trimestriale datorate pentru medicamentele suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, aflate în sold la 1 octombrie 2011 şi neachitate ” a fost publicat in Monitorul Oficial al României; prevederile actului normativ au fost date în aplicarea art. 9 ali
Formularul trebuie completat şi depus de catre următoarele categorii de contribuabili:
- deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor;
- persoanele juridice care au realizat încasări din comercializarea, în România, a medicamentelor, ca urmare a obţinerii dreptului de comercializare direct de la deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă a medicamentelor, respectiv de la persoana care a primit de la deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă, direct sau indirect, dreptul de a transmite către terţi dreptul de comercializare a medicamentelor în România.
Formularul este utilizat pentru declararea contribuţiei trimestriale pentru finanţarea unor cheltuieli de sănătate, aflată în sold la 1 octombrie 2011 şi neachitată până la data depunerii declaraţiei-inventar.
Formularul 170 se completează cu ajutorul programului de asistenţă, care poate fi descărcat de pe websiteul ANAF, de la adresa www.anaf.ro, categoria Programe utile, subcategoria Declaraţii fiscale, sau poate fi distribuit, la cerere, de către unităţile fiscale. Formularul editat, semnat şi ştampilat, conform legii, va fi însoţit de formatul electronic al acestuia.
Declaraţia-inventar trebuie depusa la organul fiscal în a cărui evidenţă fiscală contribuabilul este înregistrat ca plătitor de impozite, taxe şi contribuţii până la 25 noiembrie 2011, nedepunerea constituind contraventie si fiind sanctionata cu amenzi cuprinse intre 1.000 si 5.000 lei.